Guilty of being human

Good old times

pilu — Tue, 24 Feb 2009 10:44:32 +0000

Mi-e dor de mine mică. Eram un copil supărat mereu, încruntat, care o făcea pe mama să râdă. Îmi amintesc cum mă prefăceam că sunt bătrână şi mă plimbam prin casă cu ochelari pe nas, cocoşată şi cu mâinile la spate şi adoptam moaca aia de acritură pe care o mai regăsesc azi la unele babe comuniste. Sau când stăteam cu sor-mea şi cu bunică-mea în bucătărie şi făceam gogoşi de mirosea în toată casa a vanilie, iar noi făceam floricele din cocă pe masă. Sau când mâncam cartofi prăjiţi – şi ce gust bestial puteau să aibă! – şi făceam “piticuţi” din ei (chestie mai degrabă scârboasă, dar pe care o mai practic uneori şi acum, când mă apucă nostalgiile), adică îi mestecam bine-bine după care îi scoteam din gură şi îi aliniam ca pe nişte soldătei în farfurie şi îi mâncam abia după ce se răceau. Sau când ne uitam la desene – chiar vorbeam cu Ioana despre the Fruitties, adoram desenele alea – chiar dacă nu înţelegeam noi o boabă de engleză şi ţopăiam ca nişte copii/nebune prin casă. Sau când făceam baie şi mă întreba Ioana dacă eu cred că “casa asta e bănuită”, adică bântuită, sau când ieşeam afară în căutare de “comori” ascunse prin cartier, pe la nu ştiu ce centrală – incredibil ce multe lucruri puteam face cu o furculiţă şi o bucată de piatră ponce -, sau când fugeam în spatele blocurilor să ne uităm peste gardul de la “armată”, cu toată că nu era decât un câmp verde acolo, sau când venea cineva în vizită şi eu mă ascundeam sub masă sau plonjam în viteză în spatele canapelei, sau când…

Mi-e dor de mine.

Fără regrete

pilu — Thu, 05 Feb 2009 14:11:55 +0000

Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă.

Let’s not play.

pilu — Sun, 25 Jan 2009 08:21:10 +0000

Bă, ştii ce? Nu vreau să rezolv leapşa aia de la sor-mea care o are de la basu. Nu vreau, tre să fac fiţuici şi mi-e îngrozitor de lene, as usual. Probabil că sentimentul de vinovăţie o să apară mai târziu, or maybe (de preferat) never. Pentru că nu-mi mai place să blogguiesc. Şi pentru că şi-aşa auzisem că basu vrea leapşa mai departe doar la minore. So it shall be.

Pentru doritori, enjoy:

cum ar fi…

… să fie o roşie pe fiecare scaun pe care te aşezi?
… să înnebuneşti?
… să vezi un concert Bob Dylan?
… să ai mereu ochii ei aproape?
… să ai mereu tutun şi niciodata foiţe?
… să n-ai restanţe?
… să bei până mori?
… să faci plajă în Siberia?
… să deţii o alpaca (o lamă, animalul ăla din Anzi)?
… să fii mexican?
… să cânţi la vioară?
… să te cânte ea?

Diferenţa dintre plus zero şi minus zero

pilu — Wed, 14 Jan 2009 16:25:15 +0000

What sphinx of cement and aluminum bashed open
their skulls and ate up their brains and imagi-
nation?
Moloch! Solitude! Filth! Ugliness! Ashcans and unob-
tainable dollars! Children screaming under the
stairways! Boys sobbing in armies! Old men
weeping in the parks!
Moloch! Moloch! Nightmare of Moloch! Moloch the
loveless! Mental Moloch! Moloch the heavy
judger of men!
Moloch the incomprehensible prison! Moloch the
crossbone soulless jailhouse and Congress of
sorrows! Moloch whose buildings are judgment!
Moloch the vast stone of war! Moloch the stun-
ned governments!
Moloch whose mind is pure machinery! Moloch whose
blood is running money! Moloch whose fingers
are ten armies! Moloch whose breast is a canni-
bal dynamo! Moloch whose ear is a smoking
tomb!
Moloch whose eyes are a thousand blind windows!
Moloch whose skyscrapers stand in the long
streets like endless Jehovahs! Moloch whose fac-
tories dream and croak in the fog! Moloch whose
smokestacks and antennae crown the cities!
Moloch whose love is endless oil and stone! Moloch
whose soul is electricity and banks! Moloch
whose poverty is the specter of genius! Moloch
whose fate is a cloud of sexless hydrogen!
Moloch whose name is the Mind!
Moloch in whom I sit lonely! Moloch in whom I dream
Angels! Crazy in Moloch! Cocksucker in
Moloch! Lacklove and manless in Moloch!
Moloch who entered my soul early! Moloch in whom
I am a consciousness without a body! Moloch
who frightened me out of my natural ecstasy!
Moloch whom I abandon! Wake up in Moloch!
Light streaming out of the sky!
Moloch! Moloch! Robot apartments! invisible suburbs!
skeleton treasuries! blind capitals! demonic
industries! spectral nations! invincible mad
houses! granite cocks! monstrous bombs!
They broke their backs lifting Moloch to Heaven! Pave-
ments, trees, radios, tons! lifting the city to
Heaven which exists and is everywhere about
us!
Visions! omens! hallucinations! miracles! ecstasies!
gone down the American river!
Dreams! adorations! illuminations! religions! the whole
boatload of sensitive bullshit!
Breakthroughs! over the river! flips and crucifixions!
gone down the flood! Highs! Epiphanies! De-
spairs! Ten years’ animal screams and suicides!
Minds! New loves! Mad generation! down on
the rocks of Time!
Real holy laughter in the river! They saw it all! the
wild eyes! the holy yells! They bade farewell!
They jumped off the roof! to solitude! waving!
carrying flowers! Down to the river! into the
street!

………………………………….

Pure, raw, explosive pleasure! Better than drugs, better than smack! Better than a dope-coke-crack-fix-shit-shoot-sniff-ganja-marijuana-blotter-acid-ecstasy! Better than sex, head, 69, orgies, masturbation, tantrism, Kama Sutra or Thai doggy-style! Better than banana milkshakes! Better than George Lucas’s trilogy, the muppets and 2001! Better than Emma Peel, Marilyn, Lara Croft and Cindy Crawford’s beauty mark! Better than the B-side to Abbey Road, Jimmy Hendrix and the first man on the moon! Space Mountain, Santa Claus, Bill Gates’ fortune, the Dalai Lama, Lazarus raised from the dead! Schwarzenegger’s testosterone shots, Pam Andersons’ lips! Woodstock, raves… Better than Sade, Rimbaud, Morrison and Castaneda! Better than freedom, better than life!

În joacă

pilu — Sun, 04 Jan 2009 11:26:55 +0000

Nu ştiu dacă iubesc. Chiar nu ştiu. Dar visez mereu să mă trezesc într-o dimineaţă lăptoasă în braţele lui şi să-i desenez cerculeţe cu vârfurile degetelor pe pielea caldă şi moale. Să-i privesc cu poftă buzele întredeschise şi fruntea netedă, ascunsă într-un vis de vară. Când s-ar fi trezit, să-i spun doar “Cafea tare, fierbinte, amară?”. Răspunsul să-l fi ştiut deja, să mă ridic din pat şi, cu paşi leneşi, să dispar în casă. Să vină după mine şi să mă ia în braţe, eu să ţip şi să-l sărut pe gât doar ca să-l gâdil. Să-i torn cafeaua în ceaşca lui preferată, să-i aprind ţigara, să se supere puţin pe mine şi să-mi spună “Nu mai fuma.”. Să alergăm prin casă, să uităm că e dimineaţă şi se ne pierdem iar în aşternuturi, să ne uităm la ceas surprinşi că e deja prânzul. Să ne luăm de mână, uitând tot ce facem, să plecăm în piaţă după fructe şi ciocolată şi să aşteptăm cu nerăbdare să ne întoarcem acasă. Şi, dacă ar trebui să plece, să-i strecor un bileţel în geaca de piele şi să-i scriu doar “pup”.

Nu ştiu dacă asta înseamnă a iubi, dar dacă nu, eu nu vreau să iubesc. Mie îmi ajunge ce am.

Oiţe vesele ţopăind pe pajişti verzi sub cerul senin de mai

pilu — Fri, 26 Dec 2008 11:42:02 +0000

Singurul lucru bun de Crăciun e ciocolata. Şi somnul. În rest, teatru ieftin şi atitudine de vânzătoare de bazar. Cică “sărbători fericite”. My dick.

… pe care am trăit-o eu…

pilu — Tue, 16 Dec 2008 17:09:17 +0000

“- Cum se numeau bătrânii aceia buni care tot veneau pe la noi când eram mic? Dar ceilalţi doi, bărbatul cel încruntat şi femeia cea harnică, pe care-i vedeam des prin casa noastră şi care la început parcă nu erau aşa bătrâni? Cum se numea clădirea aceea în care am învăţat eu? Cum se numeau lucrurile pe care le-am învăţat? Ce nume purta povestea aia cu patru picioare pe care mâncam şi beam şi pe care am şi jucat de vreo câteva ori? În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund, semăna cu o roată roşie, şi se tot rostogolea numai într-o singură parte, cum se numea? Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată din ani, pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu?”

Iona, Marin Sorescu

Lipsa

pilu — Sat, 06 Dec 2008 21:09:34 +0000

Iar mi se dărâmă universul.

/*text lipsă*/

***

Mi-e lene în continuare, deşi, uite, parcă în poza asta aş aştepta ceva. Sau pe cineva. Nu cred asta contează pentru cineva. Pe scurt… oamenii care jignesc monstruos se simt jigniţi pentru nimicuri. Nu au dreptate, dar cineva trebuie să cedeze. De ce eu? Eu nu vreau…

/*text lipsă*/

Living large

pilu — Tue, 02 Dec 2008 08:25:58 +0000

Îmi e lene.

Apologia sentimentului

pilu — Thu, 20 Nov 2008 08:56:51 +0000

Iubirea nu miroase a parfumuri scumpe, a străzi din Paris noaptea, a lumânări parfumate şi a trandafiri roşii. Nu. Iubirea miroase a coşul de rufe murdare, a ceapă prăjită şi, uneori, a bere ieftină. Prost şi inconştient să fii să visezi la romantism pur şi – cu părere de rău – cretin, prost să fii să-ţi imaginezi că wc-ul se spală singur în căsuţa ta, “cuibuşor de nebunii”, prost să fii să crezi că singura utilitate a obiectelor de mobilier e suport pentru o altă poziţie care să te ducă la orgasmul ideal.
Iubirea e cea mai mare farsă a omenirii. E un vals şi, deşi sună tare bine aşa, asta înseamnă că, la fiecare pas înainte făcut de tine, cineva face un pas înapoi. “Hai să facem compromisuri!” – aşa se traduce şi cererea în căsătorie, şi acceptul. Şi, ca doi inconştienţi, veţi fi amândoi de acord. Eu fac mâncare – proastă, ce-i drept, dar tot mâncare -, tu duci gunoiul. Eu şterg praful, tu plimbi aspiratorul în sictir. Eu zic “te iubesc”, tu zici “şi eu”, deşi cine mama dracului mai ştie ce înseamnă a iubi?!
Îmi cer scuze public în această încheiere patetică dacă am jignit pe cineva, dacă am distrus un univers, dacă am provocat coşmaruri.

De ce nu se sfârşeşte viaţa la 18 ani? Ăsta e apogeul.