Guilty of being human

sunt lucruri care ma vor lega intotdeauna de trecut. sunt imagini, sunt mirosuri, sunt voci, sunt atingeri care imi readuc in fata ochilor clipe prafuite din filele povestii mele, clipe a caror aroma s-a pierdut de mult, dar care mi-a ramas impregnata in nari, in ochi, in haine, pe buze. se spune ca nu-ti poti aminti un gust sau un miros… eu cred ca se poate.
uneori, simt ca amintirile au devenit prea vagi pentru a-mi influenta in vreun fel prezentul, dar… dar exista zile sau nopti in care frantura din timp se intoarce atat de vie si de fermecatoare incat imi dau lacrimile. atunci realizez ca am avut ceva, ca am pierdut ceva, ca am regretat ceva.
sa nu ma uiti, sa nu te uit… dar voi uita vocea ta, intrebarile tale, scuzele tale, atentia ta, nepasarea ta… voi uita si, atunci cand iluzia vocii tale imi va suna din nou in urechi, voi sti ca e prea tarziu pentru a mai schimba ceva…

sunt o intamplare. sunt cea pe care te astepti cel mai putin sa o vezi. sunt cea care te face sa razi, desi pare serioasa. sunt cea care cade pe ganduri si se intristeaza privind pachetul de tigari de pe masa. sunt cea care rade cand se impiedica si cade pe scari. sunt cea care iti respira fumul. sunt cea careia ii spui “mi-a fost dor de tine” si cea care iti spune “multumesc ca existi”. sunt eu, si sunt o intamplare.